Hello!

Ce mai faceti? V-ati bucurat de zilele un pic mai calduroase de martie? Eu cu siguranta ma bucur de soare, chiar daca uneori e mai racoros si inca n-am trecut la gecuta de primavara.
In primul rand vreau sa va multumesc tuturor celor care ati comentat la postarea anterioara din cadrul campaniei vALLuntar(daca nu ati citit-o o puteti gasi AICI).
Astazi vreau sa va vorbesc despre cea de-a doua carte pe care eu mi-am ales-o in aceasta campanie, si anume Dieta Iubitoarelor de Ciocolata, de Carole Matthews.


Descriere oficiala, preluata de pe site-ul all.ro :
" 
Bella"

Daca ati citit prima carte, sunt sigura ca si aceasta va intra in sufletul vostru la fel de usor. Eu, din pacate, dau indarat ca racul si am inceput cu recenzia celei de-a doua carti, insa promit sa va povestesc si despre prima intr-o postare separata.
Dar sa revenim la oile noastre(o sa incerc sa tin spoilerele in afara postarii). Timpul a trecut, toate cele rele s-au intamplat si acum lucrurile par a intra pe fagasul normal... Sau poate ca nu. Ca orice femeie, si aceste 4 eroine fac greseli ce pot fi intalnite la fiecare pas in viata de zi cu zi. Desigur, ceea ce apare cel mai des numit ca si greseala este consumul de ciocolata, care cu siguranta ne cotropeste pe toate din cand in cand.
Romanul este usor de citit,fluid, inclus intr-un setting  citadin, contopind lumea mondena cu cea de rand. Locul meu preferat din tot romanul este,evident, cafeneaua unde fetele se intalnesc. Eu am decis sa o numesc ciocolaterie, bazandu-ma pe termenul "gelaterie". Cu siguranta visez sa traiesc intr-un oras unde am o cafenea cu 2 patroni adorabili care imi servesc ciocolata care mai de care.
Eroinele noastre sunt 4 personalitati complet diferite, provin din medii diferite si duc vieti complet diferite. Autoarea a reusit perfect sa evidentieze fiecare trasatura buna si rea a personajelor ei, obtinand in finalul un quattro de femei independente,care obtin ceea ce vor, de multe ori cu ajutorul prietenelor dragi. Dar ce te faci cu fiecare personaj in parte? Ei bine, aici autoarea a reusit sa contopeasca perfect cele 4 povesti pentru a obtine una singura.
Este un roman care l-am citit cu placere, l-am devorat ca pe un baton Mars dupa o zi lunga si obositoare. Si chiar in timp ce am scris la aceasta recenzie, am savurat un baton Lion la care a visat si domnul meu Pisoi, dar desigur, l-am refuzat pe motiv ca e inainte de pranz si el trebuie sa doarma. Si deoarece toarce langa mine, trebuie sa va parasesc pentru a-l acompania cu niste mangaieri. Dar nu inainte de a va recomanda calduros aceasta carte, cel mai bine de citit intr-un weekend in parc, cu o ciocolata calda langa.
Ati citit aceasta carte?  Daca da,ce impresie v-a lasat?
Orice comentariu este intampinat cu drag, deoarece fiecare 15 comentarii duc la plantarea unui copacel, si cine nu iubeste o lume mai verde?

*Articolul face parte din campania vALLuntar initiata de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA*

Hello!

Ce mai faceti? Ati mai citit in ultima vreme? Eu am avut ocazia sa ma delectez cu cateva lecturi mai usurele, complet diferite fata de ceea ce am de citit pentru facultate, odata cu inceperea celei de-a doua campanii vALLuntar. In cadrul acestei campanii, pentru fiecare 15 comentarii primite, un copac va fi plantat, asadar, imbinam utilul cu placutul.

Cartea despre care vreau sa va vorbesc astazi este scrisa de Renata Carageani si se numeste Nono.
Descriere oficiala, preluata de pe site-ul all.ro :
"Aventură, umor şi judecăţi de valoare. Cum arată oamenii, văzuţi din perspectiva amuzantă a unor personaje care nu le ajung nici până la genunchi. O societate bizară formată dintr-un ursuleţ de pluş fugit de acasă, maidanezi conduşi de un câine-colonel şi pisici aristocrate ajunse pe drumuri analizează şi trage concluzii inedite despre lumea oamenilor.
Poate că nu sunt prea deştept, dar cât am stat acolo, în magazin, am observat că oamenii sunt de două feluri: mari şi mici. Nu ştiu de unde îşi iau oamenii mari oameni mici, dar au mare grijă de ei, să nu cadă, să nu plângă. Fac aproape orice să nu-i supere. Micii strigă la ei “mama” şi vorbesc o altă limbă decât a noastră, pe care marii o înţeleg. Am discutat odată problema asta cu prietenul meu. El susţinea că oamenii mici sunt cei mai importanţi. Cu cât sunt mai mici, cu atât sunt mai importanţi. Avea o teorie, complicată pentru mine, cum că adevăraţii stăpâni ai lumii sunt cei mici, că li se îndeplinesc toate dorinţele. Aici nu puteam să-l contrazic, văzusem cu ochii mei. Era suficient ca un prichindel să arate cu degetul spre rafturi şi unul dintre ai noştri pleca pentru totdeauna. Şi nu zicea decât “mama!” şi arăta către noi. "

Cine isi mai aminteste de companionul drag din copilarie? Cu siguranta toti am avut cate unul. Nono este un ursulet care a fost uitat de al sau stapan, asa ca decide sa isi ia viata in propriile "maini" si pleaca in lume. Desi este trist ( sau, cum ar spune unii, realist), micutul Nono reuseste sa isi faca prietenii cu care sa isi petreaca timpul, carora sa le spuna povesti si cu care sa-si aline singuratatea. Intr-un mod mai simplu spus, isi gaseste o noua familie. Nu va voi spune prin ce peripetii a trecut, deoarece v-as strica supriza descoperirii lor  pe parcurs ce cititi cartea.
Un suflu proaspat, revigorant si unic in literatura romaneasca, cum de mult nu a mai aparut. Pe mine micul Nono m-a cucerit, si de multe ori m-a pus pe ganduri prin mesajul transmis prin cuvintele lui. Micile istorioare, modul in care este structurata cartea si limbajul fac din Nono o lectura usoara si relaxanta, potrivita pentru orice om care vrea sa redescopere copilul din el.

O carte pe care o recomand cu caldura, macar de dragul prietenilor care ne-au tinut companie in zilele ploioase ale copilariei.

*articolul face parte din campania vALLuntar iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA.*